EXCLUSIV | Mesajul emoționant transmis de profesorul din Cluj care a fost întemnițat 8 ani în China: ”M-au ținut mai bine de 2 ani într-o cușcă, fără să fiu judecat, fără să pot vedea lumina soarelui”

EXCLUSIV | Mesajul emoționant transmis de profesorul din Cluj care a fost întemnițat 8 ani în China: ”M-au ținut mai bine de 2 ani într-o cușcă, fără să fiu judecat, fără să pot vedea lumina soarelui”
Publicat: 20/04/2022, 15:51
Actualizat: 20/04/2022, 17:30

Stabilit în China în 2010, acolo unde s-a angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie Xin Dong Fang (New Oriental) din Beijing, profesorul clujean Marius Balo era convins că viața sa intra într-o nouă etapă, iar împlinirile profesionale nu aveau cum să lipsească. Numai că totul a luat o turnură nedorită în momentul în care a fost condamnat la închisoare.

Pe data de 28 martie 2014, Marius Balo a fost arestat de autorităţile chineze pentru săvârşirea infracţiunii de ”fraudă contractuală”, prejudiciul fiind de… 80 dolari. Totul s-a întâmplat după ce clujeanul a primit 80 de dolari din partea unui chinez, fără să ştie că respectivul era un infractor.

A fost închis timp de 8 ani de zile, a trecut prin zile, luni și ani de coșmar, iar la sfârșitul lunii martie a acestui an a fost, în sfârșit, eliberat. Numai că orașul Shanghai se află, acum, în lockdown din cauza infecțiilor cu noul coronavirus, iar Marius Balo încă nu poate reveni în România.

ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL, profesorul clujean a transmis un mesaj emoționant nu numai cititorilor noștri, ci și tuturor românilor, afirmând că dorește ca ”lecția” care i-a fost predată în China și pentru care a plătit atât de scump ”să fie de folos și altora”.

”Pe străzi nu vezi țipenie de om, de parcă ar fi intrat cu toții în pământ”

Marius Balo spune că a fost eliberat din închisoare pe data de 27 martie, dar încă nu se poate întoarce în România. Spune că a schimbat o ”cușcă cu alta”, iar acum nu poate părăsi camera de hotel.

Străzile sunt pustii, desprinse, parcă, dintr-un film suprarealist, iar cel de-al patrulea bilet de avion i-a fost anulat.

”Vă scriu din nou din Shanghai. Pe 27 martie, am fost scos dintr-o cușcă și apoi ferecat într-o alta. Aceasta din urmă, ce-i drept, e mai frumoasă: are cearșafuri albe apretate, cabină de duș și mic dejun inclus, pe care chiar îl mănânci cu plăcere. Însă tot închis sunt, deoarece întreg Shanghaiul, o aglomerare urbană de peste 25 de milioane de suflete, a intrat în lockdown total. Nu poți să ieși din casă, sau – în cazul meu – din camera de hotel. Pe străzi nu vezi țipenie de om, de parcă ar fi intrat cu toții în pământ. Sună straniu și chiar este.

Mi s-a anulat în acest context și ultimul bilet, al patrulea cred, în ultimele trei săptămâni. Rămân totuși cu nădejdea că în preajma praznicului Învierii Domnului va ridica bunul Dumnezeu din mormânt și pe acest păcătos”, dezvăluie Marius Balo.

”Înainte însă de a părăsi, în sfârșit, acest pământ binecuvântat, doresc să vă adresez un mesaj, ultimul sper de aici, din adâncul de departe. Am considerat că este de datoria mea, în aceste trei săptămâni de când am fost eliberat, să încerc să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru mine, într-un fel sau altul, în toți acești ani. Mi-am configurat așadar imediat o căsuță de mail și am început să trimit mesaje familiei, prietenilor, la diferite organizații, presei”

Marius Balo

”Daca e vina cuiva, atunci e doar vina mea”

Profesorul clujean recunoaște că doar el este vinovat pentru tot ceea ce s-a întâmplat, dar conchide că ”așa a fost să fie”. Chiar are puterea să descrie toată această perioadă tulbure din viața sa drept un ”lung pelerinaj”.

În ultimă instanță, Marius Balo îi este recunoscător lui Dumnezeu pentru a reușit să treacă un astfel de ”prag”, însă nu-i uită nici pe toți cei care i-au fost alături – prin gândurile lor, prin ajutorul acordat – de-a lungul celor 8 ani de închisoare.

Iubiții mei, nu vreau să învinovățesc pe nimeni. Daca e vina cuiva, atunci e doar vina mea. De la bun început nu s-ar fi creat toată aceasta situație. Așa a fost să fie. Trec însă toate ca valurile. Asta a fost încurajarea, ascunsă pe spatele unei iconițe, pe care mi-o trimisese de departe un prieten drag. Era în preajma Crăciunului lui 2016 și tocmai fusesem extras dintr-o cușcă rece și întunecată unde mă ținuseră mai bine de 2 ani de zile, fără să fiu judecat, fără să pot contacta pe nimeni, fără să văd lumina soarelui.

Și a avut dreptate. Trec toate că valurile. Mă gândesc că poate suna forțat, însă acum pe măsură ce mă apropii de sfârșitul acestui lung pelerinaj nu pot decât să simt o profundă recunoștință față de bunul Dumnezeu, pentru toți și pentru toate, pentru această mică viață a mea.. și să-i mulțumesc că m-a adus până aici.

Trebuie să mulțumesc de asemenea și tuturor acelor suflete nobile care au făcut fiecare după puterea lui, atât cât le-a fost omenește posibil: familiei mele dragi, prietenilor, domnului avocat și casei de avocatura pe care o conduce, domnului ambasador al României de la Beijing, presei din Romania și tuturor românilor de pretutindeni care au plecat urechea și inima la necazul meu”, mai scrie Marius Balo.

”Principiile sunt sufletul unei națiuni. Nu pot fi achiziționate cu bani, nici nu i se pot lua cu forța”

Mândru că est român, Marius Balo mai spune că nu este singurul cetățean român care a fost întemnițat în China, în aceeași situație aflându-se și cetățeni ai unor state occidentale. Și aceștia trec prin momente disperate, tocmai pentru că vocile lor nu se fac auzite în țările de baștină.

”La porțile Raiului nu există culoar special pentru business class”, concluzionează Marius Balo, accentuând asupra ideii că doar ”principiile sunt sufletul unei națiuni”.

Atunci când îți pasă de celălalt, dacă suferă… suferi împreună cu el și, imediat, acționezi. E un act de mare curaj atunci când îl compari cu nepăsarea, cu indiferența. Acest efort deosebit al atâtor oameni pe care nu-i cunosc, însă care au simțit că trebuie să fie alături de mine, mă face să fiu mândru că sunt român. Am și un motiv suplimentar pentru care spun acest lucru.

Nu am fost singurul cetățean european întemnițat aici. Super-puterile economice ale Europei au oameni închiși în Shanghai. Nu e că acești oameni nu vor să se întoarcă acasă, că cer și vor cu toții, vă dați seama.. e că țările lor, concetățenii lor se prefac că nu-i aud. Secularizarea lasă de multe ori sufletul insensibil. Cuplată cu interesele economice enorme și teama de a nu le periclita – într-o piață capricioasă cum e China – împreună au devenit mai puternice decât însăși principiile morale ale acestor țări, ale acestor super puteri.

După cum știm, principiile sunt sufletul unei națiuni. Nu pot fi achiziționate cu bani, nici nu i se pot lua cu forța. Pot fi doar forfetate. Acestea sunt momentele, iubiții mei, în care trebuie să ne reamintim că la porțile Raiului nu există culoar special pentru business class, așa cum este la îmbarcarea în avioane. Acolo vom intra toți pe aceeași poartă. Români din țară și români de peste hotare au insistat, ani de zile, pentru ca să fiu adus acasă, oferind încă o dovadă că sufletul acestui popor este viu, este nobil și sensibil, trăiește intens, iubește, aspiră la idealuri înalte și vibrează la cele mai fine atingeri”, continuă Marius Balo.

”Ajungi să apreciezi cât de frumoasă este această lume abia atunci când ești oprit să ai parte de ea”

Într-un final, profesorul din Cluj recunoaște că viața i-a predat o lecție, timp de 8 ani de zile, apreciind cu atât mai mult viața și libertatea.

”Aceasta este, până la urmă cea mai importantă dintre resursele unei națiuni și cheia în orice criză: climatică, economică sau de alt fel. Bogăția și intensitatea spirituală pe care acea națiune o are și pe care a câștigat-o trecând și călindu-se, în illo tempore, prin atâtea și atâtea bătălii. Privind înainte, avem cauza să fim optimiști. Atât timp cât acest suflet vibrează, România va fi bine. Lupta însă se dă în fiecare dintre noi în parte. E personală și obligatorie. Un truism, însă atât de adevărat: faptul că ajungi să apreciezi cât de frumoasă este această lume abia atunci când ești oprit să ai parte de ea. Când ești ferecat într-o cușcă a cărei ușă pare sortită să nu se mai deschidă niciodată.

De ce am făcut prostii? De ce am pierdut vremea? De ce am fumat? De ce am băut peste măsură? De ce nu am avut răbdare? De ce am încercat să trișez, să fac lumea mai frumoasă decât e? Aceasta este alegerea, suflet drag, decizia care trebuie luată… chiar acum dacă vrei, în acest moment. În orice moment, însă pe măsură ce amân ea devine tot mai grea”, mai spune profesorul din Cluj.

”Întrebarea e, sunt îndeajuns de puternic să mi-o asum și apoi să mă țin de ea? Să zbor la înălțimi la care vulturii doar visează! În momentul în care iei această decizie devii instantaneu un erou. Fără să te știm, devii eroul nostru al tuturo. Atunci când ești corect cu tine și cu ceilalți tu ești eroul, tu ești protagonistul, tu ești instrumentul din mâna lui Dumnezeu!

Profesorul Marius Balo

”Iertați-mi îndrăzneala, nu știu exact de ce simt că trebuie să vă împărtășesc aceste frământări sufletești pe care le am. Poate pentru că vreau ca lecția care mi-a fost predată aici și pentru care am plătit atât de scump să fie de folos și altora. În acest templu al suferinței și al nedreptății, un om moare multe morți și plânge multe lacrimi… nu mai are nimic de pierdut pentru că a pierdut totul, însă asta îl aduce în postura de a înțelege că are doar de oferit”, încheie Marius Balo mesajul pe care îl transmite nu numai cititorilor GÂNDUL, ci și tuturor românilor.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Cel mai puternic bombardier strategic al Statelor Unite a participat la un exercițiu aerian comun...